Antena 3 CNN Externe Angela Merkel și Vladimir Putin, întâlnire la Moscova pentru a discuta despre criza din Orientul Mijlociu

Angela Merkel și Vladimir Putin, întâlnire la Moscova pentru a discuta despre criza din Orientul Mijlociu

<1 minut de citit Publicat la 16:11 11 Ian 2020 Modificat la 16:11 11 Ian 2020

Convorbirile dintre Merkel şi Putin, ce au loc la Kremlin, se concentrează pe situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria.

Şefa executivului german a subliniat că îi place să călătorească la Moscova. Germania şi Rusia au multe interese comune, a declarat Angela Merkel la sosirea în capitala rusă, adăugând că ''a discuta cu cineva este mai bine decât a discuta despre cineva''.

Nu se ştie dacă cei doi lideri vor aborda şi paşii necesari pentru o soluţionare paşnică a conflictului din estul Ucrainei, dar subiectul va fi principalul punct al agendei întâlnirii cvadripartite Merkel-Putin-Macron-Zelenski ce va avea loc în primăvară la Berlin.

Angela Merkel şi Vladimir Putin s-au întâlnit în decembrie la Paris într-o nouă încercare de încetare a focului din estul Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia şi-a exprimat sprijinul pentru un plan de pace în Libia elaborat de Germania.

Cea mai recentă vizită a cancelarului Angela Merkel în Rusia avusese loc în 2018. În mai 2015, Merkel s-a deplasat la Moscova pentru a lua parte la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole