Este concluzia unui sondaj realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.
Astfel, topul încrederii românilor în liderii internaționali îi pune pe primele două locuri pe Angela Merkel și pe Joe Biden, președintele SUA.
Încrederea românilor în liderii lumii
- Angela Merkel, cancelarul Germaniei: 50,1%
- Joe Biden, președinele SUA: 41,6%
- ....
- Vladimir Putin, președintele Rusiei: 19%
Când vine vorba despre țări și organizații, Germania este pe primul loc iar pe următoarele vin organizațiile cele mai importante din care face parte țara noastră: Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Nord-Atlantic, NATO. Rusia își adjudecă ultimul loc, precedată de China.
Încrederea românilor în țări și organizații
- Germania 57,6%
- U.E. 51,6%
- NATO 49,4%
- SUA 47,2%
- China 19%
- Rusia 16%
Biden câștigă încrederea vârstnicilor, Merkel, încrederea sectorului privat iar Putin, încrederea celor sub 30 de ani
Datele socio-demografice arată că încrederea în Joe Biden, președintele SUA, este mai ridicată în rândul celor peste 60 de ani și cu un nivel de educație mai scăzut.
În Angela Merkel tind să aibă o încredere mai mare gulerele albe, locuitorii din regiunea Nord-Est, cei cu un venit mai ridicat și angajații din sectorul privat.
În liderul rus Vladimir Putin tind să-și pună încrederea bărbații, tinerii sub 30 de ani, cei cu educație medie sau superioară și cei cu un venit mai ridicat.
Datele au fost culese în perioada 1 -12 martie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice).
Volumul eșantionului a fost de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95% la un grad de încredere de 95%.