Antena 3 CNN Actualitate Social Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din ianuarie, solde şi salarii mai mari

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din ianuarie, solde şi salarii mai mari

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:21 10 Ian 2020 Modificat la 09:21 10 Ian 2020

„Astfel, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se majorează cu o treime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de Lege nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2019, în aplicarea art. 38 alin. (4)”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

O altă măsură luată în sprijinul angajaţilor MAI este actualizarea, începând cu această lună, a alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană la fel ca în celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Începând din ianuarie, cuantumul sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază angajaţii MAI se menţine la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole