Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii care pot câştiga salarii de 6.000 de lei, în Bucureşti. Condiţii necesare

Angajaţii care pot câştiga salarii de 6.000 de lei, în Bucureşti. Condiţii necesare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:14 03 Feb 2024 Modificat la 17:15 03 Feb 2024

O companie din Bucureşti caută angajați cărora le oferă salarii de 6.000 de lei. Cei mai cautați sunt candidații care aplică pentru posturile consilier juridic şi specialişti în domeniul calității.

Pe lângă salariile atractive care pot ajunge şi la 6.300 de lei net, compania mai oferă angajaților şi alte beneficii, cum ar fi zile de concediu suplimentar în funcţie de vechime şi experienţă, prime de sărbători şi zi de lucru scurtă vinerea, scrie Economia.net.

Candidații care aplică pentru posturile de specialişti în domeniul calității trebuie să aibă cunoștințe temeinice şi experienţă în managementul calității şi al sistemului calității în construcții.

În acest context, angajatorul solicită ca fiecare candidat să fie o "persoană echilibrată cu grad ridicat de autocontrol al stărilor emoționale, astfel încât acestea să nu influenţeze performanțele şi rezistența la stres”, conform anunțului de recrutare.

Cele mai căutate limbi străine în 2024, la locurile de muncă. Românii care cunosc doar engleza, plătiți cu salarii mai mici de angajatori

Cei care sunt vorbitori de limbi străine sunt la mare căutare pe piața muncii şi pot câștiga bani frumoși.

În prezent, engleza nu se mai numără printre avantajele apreciate de angajatori, fiind inclusă printre cerințele obligatorii.

Astfel, cei care cunosc și o altă limbă străină pot beneficia de venituri mai mari, plafonul salarial al persoanelor care vorbesc doar limba engleză fiind mult mai mic, potrivit reprezentanților marilor companii.

Vorbitorii de limba germană sunt căutați cu mare interes de angajatori, nefiind atât de ușor de găsit precum cei care vorbesc limba engleză.

Citeşte şi: Ţara din Europa cu cel mai mare salariul minim. Este de șase ori superior celui din România

Lista este continuată de vorbitorii de limba rusă, chineză, franceză, italiană și spaniolă.

Totodată, se caută vorbitori de limba rusă, de limba chineză dar şi de franceză, italiană sau spaniolă. Teoretic, cunoaşterea oricărei limbi străine poate conduce la un salariu mai mare", au adăugat reprezentanţii companiei din Iaşi, pentru adevarul.ro.

Potrivit datelor oferite de Eurostat, 17% dintre românii vorbitori de engleză afirmă că vorbesc foarte bine, 32% bine iar 52% satisfăcător.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole