Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii din domeniul privat ar putea primi vouchere de vacanţă | Când ar putea intra în vigoare

Angajaţii din domeniul privat ar putea primi vouchere de vacanţă | Când ar putea intra în vigoare

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 18:46 08 Mar 2023 Modificat la 18:46 08 Mar 2023

Dacă angajații din domeniul privat tot plătesc aceleași taxe și impozite precum bugetarii, atunci să și beneficieze de aceste drepturi. Aceasta este ideea de la care au plecat inițiatorii acestui proiect depus în Parlament. 

Inițiatorii proiectului propun ca toți angajații din mediul privat să beneficieze de vouchere de vacanță, precum și salariații care lucrează la stat, iar sumele vor fi suportate din bugetul de stat.

Este vorba de peste șase milioane de lei pentru cei 4,2 milioane de angajați din mediul privat. 

Nu va fi o gaură prea mare pentru buget, în condițiile în care 60% din această sumă se va întoarce tot la stat, sub formă de TVA, taxe și impozite pe venit.

Citeşte şi: Când are loc următoarea minivacanță pentru angajați. Românii vor avea patru zile libere

Dacă acest proiect va fi aprobat, începând din ianuarie 2024, toți salariații, fie că sunt bugetari, fie că lucrează în domeniul privat, ar urma să primească an de an câte un voucher de vacanță în valoare de 1.450 lei.

Angajatorii vor avea doar obligația să trimită liste cu toți salariații către direcțiile județene de finanțe.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole