Este vorba despre un proiect de lege, depus în Parlament de deputatul PNL Raluca Turcan, prin care dorește să stopeze ceea ce numește "fraude legate de concediile medicale fictive".
Unul dintre motivele care au convins-o pe Raluca Turcan să depună acest proiect de lege este faptul că, doar în primele două luni ale acestui an, au fost solicitate sume uriașe pentru concediile medicale.
"Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a "chiuli” de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății.
Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie", a scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
Acest lucru s-a întâmplat și până în 2015, atunci când angajații de la casele de sănătate, dar și polițiști, trebuiau să-i verifice pe cei care se aflau în concedii medicale.
Însă, în 2015 s-a decis că această ordonanță trebuie să fie retrasă și asta pentru că Parlamentul de la acea vreme susținea că "Reglementarea este excesivă și absența de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezintă un motiv de suspendare a drepturilor".
Marius Budăi: "Probabil va trebui să mai angajăm încă vreun milion de cadre în Poliție ca să avem la fiecare câte un paznic”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, exclude total adoptarea unor astfel de măsuri, din mai multe motive. Unul dintre acestea ar fi faptul că inițiatoarea proiectului nu a avut nicio consultare cu medicii de familie, cei care emit majoritatea acestor adeverințe de concediu.
"Probabil va trebui să mai angajăm încă vreun milion de cadre în Poliție ca să avem la fiecare câte un paznic. Nu știu. O să văd motivarea.
Nu am citit proiectul, însă mie nu îmi sună bine a pune în spatele fiecărui cetățean câte un paznic dacă face aia sau dacă face ailaltă.
Într-adevăr, există și acum o prevedere că pot fi controale la cei care sunt în concediu medical pentru a putea fi verificați.
Chestiunea aceasta, să ne transformăm așa în Gestapo ... am să văd proiectul. Nu l-am citit", a declarat ministrul Marius Budăi, potrivit observatornews.ro.