Antena 3 CNN Actualitate Locale Angajata unei primării şi iubitul ei, prinşi în timp ce furau băuturi alcoolice. Ce pedepse au primit

Angajata unei primării şi iubitul ei, prinşi în timp ce furau băuturi alcoolice. Ce pedepse au primit

Alexandra Ghețea
<1 minut de citit Publicat la 09:39 08 Aug 2022 Modificat la 09:40 08 Aug 2022

Femeia, angajată a unei primării din Câmpina a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce concubinul său a primit un an și 6 luni de închisoare cu executare.

Se pare că cei doi s-au dus la un hipermarket din Constanța, unde au pus în cărucioare nu mai puțin de 7 sticle de băuturi alcoolice, în valoare de peste 1.400 lei.

În cele din urmă, prejudiciul a fost recuperat, pentru că cei doi au fost prinși la ieșire. 

Cum au procedat cei doi? Au luat sticlele de pe raft și le-au pus în cărucior, după care bărbatul s-a ocupat de scoaterea elementelor de siguranță. Apoi au îndesat sticlele sub hainele bărbatului sau în geanta femeii.

Atunci când au vrut însă să iasă, au fost surprinși de echipa de pază. Tocmai de aceea, dosarul lor a ajuns în fața instanței și iată că au venit și aceste condamnări. Decizia însă, nu este definitivă.

Etichete: Constanța
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole