Potrivit Inspectoratului de Poliție Vrancea, astăzi în jurul orei 15:30, polițiștii din Focșani au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că, a avut o discuție în contradictoriu cu o altă femeie, colegă de serviciu, în timpul căreia aceasta din urmă ar fi lovit-o cu palma.
Cele două femei sunt angajate în cadrul Serviciul Județean de Ambulanță din Vrancea, la birouri și nu pe ambulanțe.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, potrivit Mediafax.