Primăria Sectorului 1 a anunțat, astăzi, că săptămâna aceasta, un angajat a fost confirmat pozitiv la testul de infectare cu COVID-19.
Sarcinile de serviciu ale acestuia nu implica interacțiunea directă cu cetățenii, potrivit unui comunicat postat pe site.
"Până la această oră, au fost luate măsuri de izolare la domiciliu a contacților direcți (din biroul în care și-a desfășurat activitatea, dar și al altor persoane care au fost considerate contacți) și urmează ca aceștia să fie testați", se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 1.
Primăria a anunțat că va continua dezinfecția prin nebulizare a tuturor spațiilor clădirii și sunt respectate cu strictețe măsurile impuse de autorități.
Număr record de îmbolnăviri cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, în România
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus pe teritoriul României.
La ATI, în acest moment, sunt internați 239 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane.
În intervalul 10.07.2020 (10:00) – 11.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu.