Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Angajat Hexi rupe tăcerea: Registrul șpăgilor - în laptopul lui Condrea, arhiva firmei - într-un apartament secret

Angajat Hexi rupe tăcerea: Registrul șpăgilor - în laptopul lui Condrea, arhiva firmei - într-un apartament secret

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:32 23 Mai 2016 Modificat la 21:32 23 Mai 2016

În calculatorul lui Dan Condrea, un laptop Apple, este un registru al șpăgilor cu nume și sume, o listă cu spitalele care luau dezinfectanți diluați de la Hexi Pharma, iar arhiva firmei este într-un apartament secret. 

Acestea sunt declarațiile unui om din interiorul Hexi Pharma, care a dorit să-și păstreze anonimatul, și care au fost difuzate luni, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Laptopul care ar conține informații foarte importante pentru procurori nu se știe unde se află în prezent.

De asemenea, Dan Condrea avea două mașini Porsche Cayenne, înregistrate în Bulgaria, acolo unde are și o casă, mai spune omul din interiorul Hexi.

”El avea două mașini înregistrate în Bulgaria, are buletin de Bulgaria și amândouă Porsche Cayenne erau înregistrate acolo. Este o metodă de înmatriculare mai ieftină”, a spus angajatul Hexi, sub protecția anonimatului.

În ce privește persoana lui Condrea, patronul Hexi era ”un tip violent, coleric, care își ieșea din pepeni imediat, chiar dacă aveai dreptate”, a mai spus persoana din interiorul firmei.

În plus, Dan Condrea ”se temea de arestare. Săptămâna trecută a vorbit cu avocatul și i-a adus la cunoștință că îi va fi schimbată încadrarea cu data de luni (astăzi, 23 mai - n.r.)”, a mai declarat angajatul Hexi, sub protecția anonimatului.

Referitor la autorisumul implicat în accidentul în care a murit Condrea, angajatul Hexi a adăugat: ”mașina era a tatălui lui Condrea, decedat în 2012. Mașina nu avea ITP. (...) Avea momente în care accelera și de la 70 km/h ajungea la 200 km/h brusc”, a mai spus persoana din interiorul firmei.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit duminică seară într-un accident rutier în judeţul Ilfov. Condrea se afla într-o maşină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut salva viaţa şoferului. Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare.

Cazul Hexi - primele NECONCORDANȚE: Poliția a declarat o vârstă diferită a șoferului mort față de vârsta lui Condrea

Citiți și: Mașina lui Dan Condrea a fost ridicată în timp record de polițiști. Jurnaliștii, împiedicați să se apropie de locul tragediei

Primele imagini de la locul accidentului lui Dan Condrea

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole