Antena 3 CNN Economic Se fac angajări pe un salariu net de 1.400 de euro în România. Care sunt cerințele postului

Se fac angajări pe un salariu net de 1.400 de euro în România. Care sunt cerințele postului

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:57 28 Iul 2022 Modificat la 15:57 28 Iul 2022

Cei care vor să aplice CV pentri acest job trebuie să îndeplinească mai mult condiții, având în vedere că este vorba de posturi de specialist în taxe, potrivit zf.ro.

”În prima jumătate a anului 2022, domeniul financiar/contabilitate s-a situat pe locul al treilea după numărul de joburi active pe platforma BestJobs. 

Profesioniştii din acest domeniu pot aplica pentru o poziţie de specialist taxe dacă au o bază solidă de cunoştinţe specifice, dobândite în urma studiilor superioare într-o specializare economică, finanţe sau contabilitate şi un nivel avansat de limba engleză. 

În plus, angajatorii caută de regulă oameni care au experienţă profesională semnificativă în contabilitate şi proiecte fiscale, iar titlul de consultant fiscal certificat de către Camera Consultanţilor Fiscali reprezintă un avantaj pentru orice candidat. 

Salariul net pe care un specialist în taxe îl poate accesa este în medie de 900 - 1.400 euro/lună, iar în prezent, se caută un număr mare de astfel de candidaţi în Bucureşti, Braşov şi Cluj”, afirmă Ana Vişian, marketing manager, BestJobs. 

Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: bonusuri de performanţă, prime de sărbători, abonamente la servicii medicale şi posibilitatea de a lucra remote.

În prezent, 470 de posturi vacante pentru poziţia de specialist în taxe sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Braşov şi Cluj.
 

Etichete: taxe angajari salariu
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole