Antena 3 CNN Show Tabloid Andrei Versace a fost înmormântat. Anchetatorii suspectează că drogurile l-au ucis pe „Regele fițelor”

Andrei Versace a fost înmormântat. Anchetatorii suspectează că drogurile l-au ucis pe „Regele fițelor”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 17:04 24 Iul 2024 Modificat la 17:04 24 Iul 2024

Influencerul Andrei Versace, supranumit "Regele fiţelor", a fost condus pe ultimul drum de familie şi prieteni. Mihai, fratele său, a spus, la Antena 3 CNN, că au mai existat perioade în care îi scria acestuia și primea răspuns abia după câteva zile.

„Se pare că și Dumnezeu l-a auzit și nu vrea să plece. A început ploaia, s-a mai răcorit puțin situația, dar e o chestie specială, se pare. Au venit prieteni, rude pe tot felul, dar important e că au venit și cei din copilărie și pe mulți chiar îi știam și eu, și asta a fost important. Chiar au venit cei mai apropiați, că în proporție de 90% îi știam și eu. Nu conta dacă veneau 300-500-1000 de oameni. Chit că au fost mai puțini sau așa, dar important e că au fost cunoscuți. 

A fost ziua mea pe 10 iulie, am vorbit, mi-a urat La mulți ani, i-am zis mulțumesc și că o să mai ținem legătura și că o să încercăm să vorbim mai des.

Probabil avea o situație un pic mai proastă sau se simțea un pic mai rău, cine știe. Dar din păcate și mulți l-au uitat așa puțin, după toate cele întâmplate din trecutul lui. Mai avea perioade când îi dădeai mesaj și răspundea peste 2 zile.”, a spus fratele lui Andrei Versace.

Legiștii NU au reușit să stabilească ce a dus la moartea influencerului de 37 de ani, găsit fără suflare în apartamentul său din Sectorul 1. Sunt așteptate rezultatele testelor toxicologice, pentru a se stabili dacă a murit sau nu din cauza unei supradoze, mai ales că influencerul suferea inclusiv de HIV și probleme cu inima.

Toți apropiații lui Andrei Versace sunt șocați de moartea prematură a tânărului. Se suspectează de către anchetatori, potrivit unor surse, că drogurile ar fi dus la deces, însă concluziile preliminare ale legiștilor sunt neconcludente.

Anchetatorii caută locul în care Versace s-ar fi drogat înainte de moarte. Se suspectează că tânărul s-ar fi drogat la o petrecere și i-ar fi cedat inima.

Influencerul Andrei Versace începuse să aibă, în ultimii ani, probleme mari de sănătate, din cauza consumului de droguri. În acest context, Andrei Versace a ajuns la Spitalul Clinic de Psihiatrie "prof. dr Alexandru Obregia", unde a stat internat o bună bucată de timp.

Pe fondul consumului de stupefiante, la jumătatea lunii iulie a anului trecut, pe numele lui Andrei Pârvan a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, prin care un cunoscut de-al acestuia denunța faptul că influencerul i-ar fi furat mașina.

Acesta a spus că, la dată incidentului, era împreună cu Andrei Pârvan, care se află pe scaunul din dreapta al mașinii. La un moment dat, reclamantul susține că ar fi coborât să cumpere ceva de la un magazin, iar Andrei Versace ar fi profitat de situație și s-ar fi urcat la volan.

Versace avea și afaceri în domeniul imobiliarelor, aborda un stil de viață excentric și poștă frecvent pe rețelele sociale imagini cu mașini de lux, vacanțe în care mergea și chiar în elicoptere.

Citește mai multe din Tabloid
» Citește mai multe din Tabloid
TOP articole