Antena 3 CNN Actualitate Andrei Pleşu şi Adrian Sârbu, la Parchetul General pentru a fi audiaţi în dosarul "Mineriada"

Andrei Pleşu şi Adrian Sârbu, la Parchetul General pentru a fi audiaţi în dosarul "Mineriada"

4 minute de citit Publicat la 09:59 12 Ian 2017 Modificat la 09:59 12 Ian 2017

Fostul ministru al Culturii Andrei Pleşu s-a prezentat, joi, la Parchetul General pentru a fi audiat în calitate de martor de procurorii militari în dosarul "Mineriada".

"Singurul film documentar despre Piaţă şi despre acel episod nefericit a fost finanţat de Ministerul Culturii şi făcut de Stere Gulea. A fost chemat şi el. Pentru mine este o experienţă nouă, pentru că nu am mai fost la procuratură până acum", a declarat Andrei Pleşu, la sosirea la sediul Parchetului General.

În opinia sa, "episodul 'Mineriada' ne-a costat foarte mult".

"Eu am aflat de prezenţa minerilor când, vrând să merg la serviciu, adică la Ministerul Culturii, mi-au oprit maşina, au percheziţionat-o, m-au legitimat, mi-au dat drumul să plec şi mi-au spus: 'Venim şi noi!'. Atunci mi-am dat seama că oraşul e împânzit, pentru că eu nu eram într-un executiv restrâns care lua decizii. (...) Eu nu pricep toată situaţia de atunci. În orice caz, ne-a costat foarte mult acel episod", a spus Pleşu.

Adrian Sîrbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele "negre" din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sîrbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul "Mineriada", însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. "În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal" și în cazul lui Sîrbu.

Adrian Sîrbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sîrbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

- See more at: https://www.realitatea.net/adrian-sirbu-audiat-in-dosarul-mineriadei_2021369.html#sthash.dgj3vXZZ.dpuf

Tot la Parchetul General a venit, joi, şi omul de afaceri Adrian Sârbu, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.

Adrian Sârbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele "negre" din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sârbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul "Mineriada", însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. "În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal" și în cazul lui Sârbu.

Adrian Sârbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sârbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

Fostul patron al Pro TV a părăsit sediul Parchetului General după zece minute, fără să facă niciun comentariu.

 

Adrian Sîrbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele "negre" din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sîrbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul "Mineriada", însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. "În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal" și în cazul lui Sîrbu.

Adrian Sîrbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sîrbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

- See more at: https://www.realitatea.net/adrian-sirbu-audiat-in-dosarul-mineriadei_2021369.html#sthash.dgj3vXZZ.dpuf

Adrian Sîrbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele "negre" din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sîrbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul "Mineriada", însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. "În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal" și în cazul lui Sîrbu.

Adrian Sîrbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sîrbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

- See more at: https://www.realitatea.net/adrian-sirbu-audiat-in-dosarul-mineriadei_2021369.html#sthash.dgj3vXZZ.dpuf

Adrian Sîrbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele "negre" din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sîrbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul "Mineriada", însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. "În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal" și în cazul lui Sîrbu.

Adrian Sîrbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sîrbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

- See more at: https://www.realitatea.net/adrian-sirbu-audiat-in-dosarul-mineriadei_2021369.html#sthash.dgj3vXZZ.dpuf
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole