Antena 3 CNN Politică Andrei Dolineaschi a demisionat de la vârful PSD, din cauza DNA

Andrei Dolineaschi a demisionat de la vârful PSD, din cauza DNA

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:20 21 Ian 2016 Modificat la 21:20 21 Ian 2016
Deputatul Andrei Dolineaschi a renunțat la funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD), după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au început urmărirea penală a acestuia în dosarul în care este anchetat Mircea Govor.
 
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat, joi, că Dolineaschi și-a dat demisia din funcție, informează agerpres.ro.
 
Deputatul de Botoșani Andrei Dolineaschi, care a deținut până anul trecut funcția de secretar general al PSD, este urmărit penal de procurorii DNA pentru complicitate la folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul în care este anchetat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor.

Mircea Govor a fost arestat preventiv pe 23 decembrie 2015, fiind acuzat de DNA de mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole