Forța pleacă din braț, dar voința din creier. Așa că o privire hotărâtă aruncată adversarului poate face diferența dintre victorie și înfrângere. Iar victoria lui Andrei Chipreanov, multiplu campion la skandenberg, vine de cele mai multe ori ca un glonț.
Totul a început în 2005 ca o joacă, în spatele blocului. După ce și-a doborât rând pe rând toți prietenii, s-a înscris și la prima competiție oficială.
"Am fost învins de multiplul campion național Mihai Comănescu, un bucureștean. O lună şi jumătate mai târziu ne-am întânit la o altă competiție unde am reușit să-l înving, spre surpriza tuturor", a declarat Andrei Chipreanov.
Ambitios si determinat, Andrei s-a antrenat intens și curând a început să culeagă roadele. A devenit multiplu campion național, campion european la brațul stâng, de 2 ori vicecampion european la brațul drept, vicecampion mondial la brațul drept. În apogeul carierei, problemele financiare l-au forțat, însă, să-și pună pasiunea pe locul doi. În 2014 a decis să plece în Anglia, să lucreze pe șantier.
Povestea lui Andrei Chipreanov, campion mondial la skandenberg
Anul trecut a decis să se întoarcă împreună cu familia în țară.
"Am devenit pasionat de lemn, îmi place să lucrez cu lemnul. Mi-am făcut eu un mic atelier de tâmplărie acasă și când lucram la un restaurant, făceam o terasă, am cunoscut niște oameni foarte generoși, pasionați de sport", a precizat Andrei.
Așa că, ajutat de oameni pasionați de sport, skandenbergul a redevenit prioritatea lui Andrei. La nici câteva luni după ce și-a reluat antrenamentele, s-a înscris la Campionatul Mondial din Constanța.
"Toți am stat și i-am spus: Andrei, nu ești de nivelul ăsta, nu ai avut timp suficient să te pregătești. Ei, el nu, nu a conceput: merg, mă arunc în luptă. Incredibil: a insistat și a mers. Noi toți am încercat să-l temperăm: Andrei, totuși e nivel mondial. Nu. A insistat, a insistat, a mers și s-a bătut. Și chiar și așa, cu lipsă de pregătire că totuși 5 ani de zile e o pauză extrem de mare la nivelul ăsta, a reușit să obțină locul 4 mondial", a explicat sponsorul Sergiu Spiţă.
A revenit în competiții, iar imnul României se aude acum din nou pe podiumurile internaționale.
Pandemia a aruncat mulți sportivi într-o spirală în care și-au pierdut motivația. Dar viața i-a dat campionului nostru o nouă șansă la victorie. Așa că, deși anul acesta nu sunt competiții, Andrei se antrenează în continuare la cel mai înalt nivel. Și așteaptă. Așteaptă următorul adversar pe care să-l doboare în mai puțin de o secundă.