Antena 3 CNN Actualitate Andrei Chiliman, fostul primar al Sectorului 1, a scăpat de controlul judiciar

Andrei Chiliman, fostul primar al Sectorului 1, a scăpat de controlul judiciar

<1 minut de citit Publicat la 17:34 28 Iun 2016 Modificat la 17:34 28 Iun 2016
Andrei Chiliman, fostul primar al Sectorului 1, a scăpat de controlul judiciar

Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a scăpat de măsura controlului judiciar, în dosarul în care DNA Ploieşti îl acuză de complicitate la trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat, după ce procurorii nu au mai cerut prelungirea măsurii preventive.

Măsura preventivă a expirat pe 12 iunie iar procurorii DNA Ploieşti nu au mai cerut prelungirea ei, pe motiv că s-au încheiat cercetările în dosar şi urmează să fie trimis în judecată.

Prin ridicarea controlului judiciar, Andrei Chiliman a scăpat de obligaţiile impuse încă din vara anului 2015, printre care să se prezinte săptămânal la secţia de poliţie şi să nu intre în sediul Primăriei Sector 1.

Chiliman a fost pus sub urmărire penală alături de Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL, de Ioana Costescu, consiliera sa, şi de Ion Brad, fost consilier local.

 

Sursă: Mediafax
Etichete: andrei chiliman
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole