"Dacă tu câștigi mai puțin de 1.500 de euro net - adică mai puțin decât media veniturilor din București, mai puțin decât un șofer uber, mai puțin decât chelnerul de la bistroul meu din colț sau mai puțin decât o filipineză care face curat în oraș la familii - scuze, dar ai probleme…", a declarat Andrei Caramitru, un economist român de top.
Totuși, el a oferit și câteva posibile soluții și le-a recomandat românilor să nu se complacă în sărăcie.
"Există cursuri online de electrician sau sudor. Există joburi - plin de joburi. Evoluează. Nu te complace în sărăcie. Nu e vina nimănui că nu o duci bine - totul e pur și simplu doar responsabilitatea ta. Atât. Succesul tău sau eșecul tău. Al tău. Atât", a fost postarea lui Caramitru.
Cine este Andrei Caramitru
Cu studii în Elveția, în domeniul finanţelor, la prestigioasa universitate din Geneva, Andrei Caramitru și-a început cariera în Geneva, ca asociat în cadrul băncii elveţiene UBS.
Ulterior, el a lucrat timp de 16 ani pentru McKinsey, una dintre cele mai influente companii de consultanţă în management strategic din lume, iar apoi la firma de consultanţă Boston Consulting Group. Economist de top, Andrei Caramitru a fost o perioadă consilierul lui Dan Barna, fost președinte al USR.