Antena 3 CNN Actualitate Andrei Baciu, mesaj pe tema prafului saharian care a lovit Bucureștiul. Mesajul pe care i l-a transmis colegul său de partid, ministrul Mircea Fechet

Andrei Baciu, mesaj pe tema prafului saharian care a lovit Bucureștiul. Mesajul pe care i l-a transmis colegul său de partid, ministrul Mircea Fechet

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:33 24 Apr 2024 Modificat la 19:33 24 Apr 2024

”Sunt oameni care mi-au spus astăzi că primul gând de dimineață a fost că Bucureștiul este într-atât de poluat încât le-a fost „îngropată” mașina în praf.

Nu s-au gândit nicio clipă la praful saharian sau alt fenomen meteo.

Și nu puțini nu și-au mai recunoscut mașinile, așa de gros era praful.

Concluzia e chiar tristă. Trăim într-un oraș sufocat și poluat, așa că avem datoria să ne luptăm pentru parcurile noastre, pentru spațiile verzi, pentru orice ne ajută să ne protejăm sănătatea. Mai ales că vedem că praful saharian ajunge tot mai des în Europa, pe fondul încălzirii globale.

Ție care ți-a fost primul gând când ți-ai văzut mașina azi dimineață?”, a transmis Andrei Baciu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Astfel de gânduri nu sunt decât dovada că actuala administrație locală a Capitalei a dat greș în a-i proteja pe cetățeni de efectele nocive ale poluării. Bucureștiul are nevoie de schimbare!”, a comentat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Sunt oameni care mi-au spus astăzi că primul gând de dimineață a fost că Bucureștiul este într-atât de poluat încât le-a...

Publicată de Andrei Baciu pe Miercuri, 24 aprilie 2024
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole