Andreea Berecleanu a reacționat pe pagina de Facebook după exploziile care au lovit în această dimineață în Bruxelles. Deflagraţiile s-au produs în jurul orei locale 8,00 (7,00 GMT), în zona de plecări a aeroportului internaţional Zaventem din Bruxelles. Tot marţi dimineaţă, în staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles s-au produs cel puţin două explozii, iar la staţia Schuman, ambele în apropierea principalului sediu al Comisiei Europene şi a sediului Consiliului European, s-ar fi produs o altă explozie.
Andreea Berecleanu a scris că este alături de cei îndoliați și de prietenii și rudele din Bruxelles, însă ca jurnalist nu înțelege scăpările liderilor europeni și ale serviciilor de securitate. „Primul meu zbor. Prima mea iesire din tara. 1990. Destinatie: Bruxelles. Un schimb educational pentru elevii olimpici. Am prieteni acolo, am rude, am amintiri. Am emotii traite si reveniri intr-un oras si o tara dragi mie. Sunt alaturi de cei indoliati dar ca jurnalist, ca persoana care informeaza, care are intrebari, nu pot sa nu intreb: De ce sunt atatea scapari ale liderilor europeni? De ce am lasat sa ne scape de sub control numarul refugiatilor? De ce Serviciile Secrete nu colaboreaza asa cum ar trebui? De ce functioneaza separat? De ce, de ce, de ce...?”, a scris Andreea Berecleanu.