Antena 3 CNN Life Oameni Ea este Andrada, prima femeie care a primit distincţia ”Jandarmul de onoare al Anului”: “Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”

Ea este Andrada, prima femeie care a primit distincţia ”Jandarmul de onoare al Anului”: “Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”

Andreea Gelatu
1 minut de citit Publicat la 09:43 04 Apr 2024 Modificat la 09:43 04 Apr 2024

Andrada Văideanu, prima femeie care primeşte distincţia "Jandarmul de onoare al anului", lucrează de 19 ani în cadrul Detașamentului Mobil Baia-Mare.

În luna martie, echipajul de jandarmi din care făcea parte şi Andrada a intervenit într-un caz de furt dintr-un supermarket din Baia Mare.

Acolo, jandarmii au identificat un bărbat însoţit de trei minori. 

"Andradei i-a atras atenția acel bărbat care se comporta suspect. Mamă a trei copii, ea a intuit că suspectul nu era nici tatăl, nici rudă a minorilor și ceva îi spunea că nu e vorba doar de un furt.

A început să-i pună câteva întrebări și a dus discuția în direcția dorită, până la momentul în care bărbatul a recunoscut abuzurile asupra minorilor", au scris reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, într-o postare pe Facebook.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini cu Andrada Văideanu, prima femeie care primeşte distincţia ”Jandarmul de onoare al Anului”.

[GAL layout="5"]

“Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”

Pentru recunoaşterea meritelor, plutonierului-adjutant Andrada Văideanu i-a fost conferită distincţia "Jandarmul de onoare al anului".

"În cadrul activităților festive prilejuite de sărbătorirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a avut loc și ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat în plan profesional prin merite deosebite.

Marea surpriză a acestui an a fost că distincția “Jandarmul de onoare al anului” a fost conferită, în premieră, unei femei - colegei noastre, plutonier adjutant Andrada Văideanu, încadrată la Detașamentul Mobil Baia Mare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

“Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”, a mărturisit colega noastră după primirea distincției.

Andrada a fost recompensată pentru contribuția majoră pe care și-a adus-o în luna martie, când, în cadrul unei misiuni legate de un furt dintr-un supermarket, ajutată de intuiția feminină, a reușit să identifice un pedofil care întreținea de mai mult timp relații sexuale cu cei trei minori care îl însoțeau.

Colega noastră spune că în acest caz au ajutat-o mult experiența de peste 19 ani în domeniul ordinii publice, dar și faptul că fiind mamă a trei copii, a intuit pericolul situației.

Felicitări, Andrada, și îți mulțumim că ne reprezinți cu mândrie în rândul jandarmilor de onoare!", au scris reprezentanţii Jandarmeriei Române, pe Facebook.

“Jandarmul de onoare al anului” este pentru prima dată o femeie În cadrul activităților festive prilejuite de...

Publicată de Jandarmeria Română pe Miercuri, 3 aprilie 2024
Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole