Antena 3 CNN Actualitate Anchetele Antena 3 dau roade. Justiția, decizie favorabilă pentru polițistul grevist din Moinești

Anchetele Antena 3 dau roade. Justiția, decizie favorabilă pentru polițistul grevist din Moinești

1 minut de citit Publicat la 20:21 25 Apr 2016 Modificat la 20:21 25 Apr 2016

Tribunalul Bacău i-a dat dreptate agentului şef Aurel Munteanu de la Poliția Moinești care a acuzat abuzuri grave împotriva sa comise de superiori și care fusese suspendat din funcție.

Informația a fost dezvăluită de Bianca Nae, șefa departamentului de Investigații a Antenei 3, care a făcut o anchetă amplă legată de situația polițistului.

''Practic, în urma acestei sentințe Aurel Munteanu trebuie reîncadrat în poliție și trebuie să i se plătească și salariile de care a fost practiv văduvit în această perioadă'', a precizat Bianca Nae în ediția de luni a emisiunii ''La ordinea zilei''.

Agentul șef Aurel Munteanu a povestit, luna trecută în emisiunea ''La ordinea zilei'', cum a ajuns să fie internat la Psihiatrie în București și cum s-a luptat în justiție pentru drepturile sale.

„În acest moment sunt scos din sistem, am fost scos la pensie cu suma de 700 de lei, ca și nebun. Eu nu am semnat decizia de pensionar, pentru că șeful IPJ Bacău a emis o dispoziție, semnată de dânsul, să trec în rezervă. Eu nu am luat cunoștință de aceasta și am contestat decizia medicală. Eu mă aflu acum la Curtea de Apel, ca să infirm decizia medicală.

M-au internat la București, la Psihiatrie, ca să fiu evaluat psihologic, așa știam eu. Dar mi-au făcut o analiză psihiatrică. Am povestit ce s-a întâmplat și ei au considerat că eu nu mai sunt apt pentru a lucra în Poliție.

Nu am trăit în casa de copii ce am trăit sub conducerea acestui domn. Eu am știut întotdeauna să comunic cu cetățeanul, am stat opt ani de zile fără armă, pentru că dânsul a decis să îmi ia arma. Opt ani. Sunt în sistemul MAI de 22 de ani.”

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole