Antena 3 CNN Actualitate Anchetă la Universitatea Ovidius, în cazul tezelor de doctorat plagiate și coordonate de ÎPS Teodosie

Anchetă la Universitatea Ovidius, în cazul tezelor de doctorat plagiate și coordonate de ÎPS Teodosie

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:34 25 Mai 2021 Modificat la 16:47 25 Mai 2021

Acuzațiile sunt extrem de grave: nouă din cele 15 teze de doctorat ar fi fost invalidate din cauza faptului că erau plagiate. ÎPS Teodosie susține însă că de vină ar fi un calculator.

Cei de la Universitatea Ovidius vor cerceta cu exactitate să vadă ce se întâmplă în cadrul Școlii de Doctorat de la universitate, în cadrul Școlii Teologice. În ceea ce-l privește pe ÎPS Teodosie, el spune că softul este cel care analizează aceste teze și scoate în evidență dacă lucrarea depășește 5% gradul de similitudine cu o altă lucrare.

Totodată, ÎPS spune că doar opt lucrări ar fi fost coordonate de el și chiar dacă unele au fost invalidate, această validare nu este definitivă.

Softul antiplagiat arată că nici una dintre teze nu a depășit procentul de 5%

”Softul antiplagiat determină ce procent dintr-o teză constituie similitudine, iar ghidul de interpretare menționează că suspiciunea de plagiat începe de la un procent de 5% din teză. În cazul tezelor coordonate de către IPS Teodosie, nici una dintre teze nu a depășit procentul de 5%, altfel n-ar fi putut pleca către CNATDCU. În concluzie, nu există nouă doctorate plagiate, sub îndrumarea IPS Teodosie, cum iarăși eronat s-a afirmat public”, arată Arhiepiscopia Tomisului într-un comunicat de presă.

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a anunţat că va analiza, astăzi, tezele de doctorat coordonate de Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul speră astfel într-o răzgândire. Reacţia patriarhiei Române a fost pe cât de surprinzătoare, pe atât de categorică.

"La solicitarea trimisă de Arhiepiscopia Tomisului, patriarhia consideră insuficient argumentată solicitarea deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie nu constituie o necesitate misionară actuală, ci mai degrabă o ambiție a celui care o conduce", a precizat și Patriarhia Română.

De-a lungul timpului, Teodosie a fost implicat în mai multe scandaluri: a împărtășit credincioşii cu aceaşi lingură în plină pandemie, a discriminat femeile când a declarat că nu pot avea roluri în Biserică. Însuşi Patriarhul Daniel l-a acuzat pe Teodosie de răzvrătire, sfidarea a Patriarhiei şi atitudine provocatoare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole