Update 14.20: „Polițișii efectuează cercetări referitoare la ceea ce s-a întâmplat ieri. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe. Au fost audiate și partea vătămată și agresoarea”, a declarat Silvia Manta, purtător de cuvânt IPJ Vaslui.
----------------------------
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a demarat o anchetă după ce două eleve de la un liceu vasluian s-au bătut în plină stradă, scenele fiind filmate şi publicate ulterior în spaţiul public.
„Ne-am autosesizat din oficiu în ceea ce priveşte acest caz şi au fost demarate cercetări pentru comiterea infracţiunii de lovire”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Silvia Manta.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui au precizat că incidentul nu s-a petrecut în incinta unităţii şcolare, motiv pentru care nu pot demara o anchetă, dar le-au recomandat tuturor cadrelor didactice să se implice mai mult pentru prevenirea actelor de violenţă în rândul elevilor.