Antena 3 CNN Actualitate Social Ancheta în cazul bărbatului care a furat pistolul forțelor de ordine la protestul din 10 august, la final. Concluzia specialiștilor

Ancheta în cazul bărbatului care a furat pistolul forțelor de ordine la protestul din 10 august, la final. Concluzia specialiștilor

<1 minut de citit Publicat la 16:42 10 Oct 2018 Modificat la 16:42 10 Oct 2018

Procurorii Parchetului Capitalei sunt aproape de final cu cercetările în dosarul protestatarului Daniel Dumitru, bărbatul care a furat pistolul jandarmeriței Ștefania, în timpul protestului din 10 august.

Potrivit actelor de la dosar cercetările sunt finalizate, proba esențială fiind recunoașterea bărbatului dar și probele video care îl indică drept autor al faptelor.

Astfel procurorii mai așteaptă la acest moment o expertiză balistică care să stabilească dacă pistolul a fost folosit pentru executarea a două trageri, așa cum au recunoscut cei audiați în dosar, și o expertiză genetică pentru compararea ADN-ului, scrie libertatea.ro.

După ce aceste probe vor sosi la dosar procurorii vor stabili dacă îl trimit în judecată pe Daniel Dumitru, în prezent arestat preventiv pentru fapte de tulburarea liniștii și ordinii publice, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole