Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ancheta în cazul bărbaților acuzați că au aruncat un bancomat în aer cu două butelii, în Arad, s-a încheiat. Concluzia procurorilor

Ancheta în cazul bărbaților acuzați că au aruncat un bancomat în aer cu două butelii, în Arad, s-a încheiat. Concluzia procurorilor

de Georgiana Marina    |   

Cei trei bărbaţi care au aruncat în aer un bancomat din judeţul Arad şi au fugit cu casetele de bani au fost trimişi în judecată de către procurori, pentru furt calificat şi distrugere. Procurorii au stabilit că acuzații au cauzat explozia folosind două butelii amplasate pe un cărucior metalic la care au atașat un arzător.

Parchetul de pe lângă Tribunalul  Arad anunţă, luni, că s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de  furt calificat şi distrugere.

”În fapt, inculpatul G.R.G., în dimineaţa zilei de 05.07.2024, în jurul orelor 03:30, împreună cu inculpaţii B.F. şi G.P., s-au deplasat cu autoturismul marca BMW X3,  în comuna Şiria din jud. Arad, până pe trotuarul din faţa magazinului S. C. S.R.L. din com. Şiria, str. 85 Infanteriei, nr. 27, jud. Arad, după care, în timp ce inculpatul G.P. asigura paza, inculpaţii G.R.G. şi B.F., prin intermediul unui dispozitiv format din două buletii cu oxyacetilenă, amplasate pe un cărucior metalic la care erau ataşate două furtune şi un arzător, au cauzat explozia bancomatului”, a transmis, luni, sursa citată.

Procurorii povestesc că, după ce a explodat bancomatul, doi dintre inculpaţi au forţat cu un levier uşa de acces, apoi au spart geamul de tip termopan, pătrunzând în interiorul magazinului SC S.C. SRL, iar din interiorul bancomatului au luat casetele împreună cu sumele de bani aflate în acestea, respectiv suma de 208.900 lei.

”Explozia a cauzat atât distrugerea bancomatului, cât şi distrugerea pereţilor magazinului, corpurilor de iluminat, geamul de la uşa de acces, geamul care încadra ATM-ul şi o cantitate mare de marfă”, a mai transmis sursa citată.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Arad.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile