UE se luptă să combată dezinformarea de pe internet. Românii sunt „campionii” Uniunii la timpul petrecut pe rețelele sociale
Publicat acum 2 ore si 0 minute
Cei doi sunt îmrepună de foarte mult timp, iar proaspăta soţie în vârstă de 63 de ani, este din Deva, dar plecată de 30 de ani în Statele Unite.
Anca Faur, doctor în chimie, lucrează ca manager de proiecte la Johnson Matthey, tehnologii care au contribuit la programul spaţial Apollo.
Anca a divorţat în 2012 de Eliodor Ghenciu, şi el un chimist cu mai multe brevete de invenţie, potrivit Adevărul.
Noua soţie a legendarului astronaut e expertă în cataliză şi combustibil. La JM California se ocupă de programele Fuel Cells.
Citeşte şi: Buzz Aldrin, al doilea om care a pus piciorul pe Lună, s-a însurat cu o româncă mai tânără cu 30 de ani