Antena 3 CNN Politică Anca Dragu: "Moţiunea PSD va fi citită joi şi votată marţea viitoare. Nu mai putem continua cu Guvernul Cîţu"

Anca Dragu: "Moţiunea PSD va fi citită joi şi votată marţea viitoare. Nu mai putem continua cu Guvernul Cîţu"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:44 28 Sep 2021 Modificat la 17:08 28 Sep 2021

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că USR PLUS va vota prima moțiune care vine la Plen la dezbatere şi la vot pentru că "nu se mai poate continua cu premierul Cîţu".

Astfel, conform calendarului, moţiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită joi şi votată marțea viitoare.

Întrebată de faptul că moţiunea USR PLUS nu a mai ajuns la vot, Anca Dragu a precizat că s-a încălcat constituția.

„Cred că mesajul a fost foarte clar în comunicatul Curţii Constituționale şi anume că procedura moțiunii de cenzură trebuie să continue, că se încalcă altfel art 113, din Constituție.(...)

Noi considerăm că nu putem continua cu premierul Cîţu şi ne așteptam ca PNL să-l retragă. Nu s-a întâmplat acest lucru", a precizat Anca Dragu, preşedintele Senatului.

Florin Cîţu cere demisia Ancăi Dragu de la șefia Senatului

Premierul Florin Cîţu a declarat, astăzi, că, dacă mai există demnitate, preşedintele Senatului, Anca Dragu, ar trebui să demisioneze.

Dragu ar trebui să facă acest gest imediat după publicare motivării CCR, a continuat şeful Guvernului.

Florin Cîţu susţine că CCR i-a dat dreptate în ceea ce privește conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură.

"Astăzi ar fi trebuit să-și dea demisia. Eu cred că după ce vom vedea motivarea Curții Constituționale, dacă există onoare și mai există onoare în România, vom avea și celălalt președinte, al Senatului (Anca Dragu - n.r.), își va da demisia", a spus Florin Cîțu.

Cât despre demisia lui Ludovic Orban, întrebat dacă va trimite el conducerii Parlamentului acest act, Cîțu a evitat un răspuns, precizând doar că: "decizia demisiei este un act unilateral".

Cîțu susţine că Curtea Constituțională i-a dat dreptate în ceea ce privește conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură.

„În primul rând trebuie să așteptăm motivarea deciziei CCR. Știți foarte bine că o decizie a CCR trebuie, în integralitatea ei, respectată de toată lumea, inclusiv de Parlamentul României. 

Putem să interpretăm, eu spun că mi-a dat dreptate CCR, a spus că este conflict juridic. După aceea spune, pentru a închide această problemă trebuie să meargă la vot și singura soluție este să fie respinsă, dar asta este ce văd eu", a spus Cîțu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole