Anca Dragalina s-a întors în ţară şi organizează un eveniment caritabil pentru persoanele cu dizabilităţi unde îşi vinde hainele de firmă strânse de-a lungul timpului.
Sărăcia a fost motivul pentru care Anca și-a luat inima în dinți și a plecat de acasă printre străini, la o vârstă fragedă.
"Neajunsurile din copilărie, cred că m-au întărit şi m-au făcut să plec dintr-un oraş mic, cum este Sfântu Gheorghe, să îmi iau lumea în cap şi să plec peste hotare", a declarat Anca Dragalina.
A muncit din greu şi s-a făcut cunoscută la marile case de modă.
"Am fost nevoită să renunţ la multe plăceri. Plăceri în ce sens, eram destul de talentată şi urmăream anumite cursuri şi anume, de vioară, de pian, karate şi dansuri populare. Am avut anumite prezentări, apariţii în ziare, reviste, televiziuni şi mi-a plăcut foarte mult", a explicat Anca.
Anca Dragalina are o colecţie impresionantă de haine şi accesorii pe care acum vrea să le vândă pentru a ajuta persoanele sărace.
"Le voi vinde şi în urma achiziţionării acestor produse eu şi părintele Vasile Ioan Tămaş de aici, din comuna Vâlcele, vom face donaţii şi ajutoare unor copii săraci, unor persoane cu handicap, bătrâne văduve care nu au pensii deloc sau pensii foarte mici", a spus Anca.
Asociația Distroficilor Musculari din România va primi o parte din sumele strânse la acest târg.
[GAL layout="4"]"Este foarte important pentru asociaţia noastră. Este o comunitate a distroficilor muscular din România. Numărul distroficilor se ridică la peste 35.000 din toată ţara", a declarat Maria Teodorescu, preşedintele asociaţiei.
Anca este foarte ataşată de familie şi îţi ajută constant părinţii cu bani pentru a duce o viaţă lipsită de griji.