Antena 3 CNN Actualitate ANAT solicită Guvernului României eliminarea restricțiilor de călătorie din data de 15 iunie

ANAT solicită Guvernului României eliminarea restricțiilor de călătorie din data de 15 iunie

1 minut de citit Publicat la 23:26 08 Iun 2020 Modificat la 23:26 08 Iun 2020

Asociația mai cere, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se revină la normalitate pentru călătoriile în statele europene care și-au deschis granițele pentru turism

La nivelul miniștrilor de interne din tarile Schengen, s-a discutat în 08 iunie 2020 posibilitatea redeschiderii granițelor în interiorul Uniunii Europene, fără restricții. „A venit timpul ca, începând cu 15 iunie 2020 sa trecem, și în România, la următorul nivel de relaxare și eliminare a stării de alerta, care sa ne permită revenirea la normalitate.

Orice prelungire a măsurii de auto-izolare după întoarcerea din vacantele programate în țările din Balcani nu ar avea nicio justificare după data de 15 iunie 2020, având în vedere că astăzi, 08 iunie 2020, s-a înregistrat cel mai mic număr de infectați, iar măsurile unitare care se aplică de către toți operatorii din turism pentru prevenție medicală – atât în țară, cât și în țările vecine, sunt responsabile și eficace.

Începerea sezonului turistic extern nu mai poate fi amânată, existând un volum extrem de mare de rezervări de servicii turistice cu chartere și autocare, servicii care dacă se anulează, ar duce la imposibilitatea reprogramării acestora în etapa următoare, precum și la o stare de tensiune, neîncredere și nemulțumire a turiștilor afectați”, spune ANAT.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole