Antena 3 CNN Show Alimentul la care a renunțat Anastasia Lazariuc: "Mănânc doar în vizită, să nu creadă lumea că fac fițe!"

Alimentul la care a renunțat Anastasia Lazariuc: "Mănânc doar în vizită, să nu creadă lumea că fac fițe!"

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 16:00 01 Iul 2022 Modificat la 16:00 01 Iul 2022

Anastasia Lazariuc are 68 de ani, dar nu își arată vârsta. Artista susține că frumusețea vine din interior, însă, cu toate acestea, are grijă și la ce mănâncă. Nu ține o dietă anume, însă are un stil de viață sănătos.

”Nu văd nimic deosebit. M-aș bucura dacă aș putea arăta și mai bine. Frumusețea vine din interior. Dacă punem numai măști, creme, dorind să arătăm bine, nu se va întâmpla.

Binele vine din noi, din interior, important e să fim cât mai puri, cât mai buni, cât mai curați, cât mai puțin invidioși. Astea ies la suprafață, trimise de Dumnezeu. Nimic nu se poate schimba. De asemenea, trebuie să fim și mai toleranți la ce mâncăm, acum nu mai facem atâta efort fizic cum făceau părinții noștri la țară”, a declarat artista pentru impact.ro.

Anastasia Lazariuc a renunțat la carne, pe care o consumă doar din obligație, atunci când merge în vizită.

”Nu am fost gurmandă, nu mi-a plăcut carnea. Nu pot spune că nu mănânc deloc, dar foarte rar. Atunci când merg undeva, să nu creadă lumea că fac fițe. Sunt atâtea legume acum, când natura a renăscut, încât se pot prepara atâtea lucruri bune. De asemenea, trebuie consumate lichide multe, apa este sfântă.

Sport nu fac, dar mă mișc foarte mult. Ies cu cățelușa. Simt nevoia să merg cât mai mult. Natura te încarcă cu energie, atunci când poți să pui mâna pe pomi, să-i îmbrățișezi, să vorbești cu ei. Totul e viu, totul are viață, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, chiar dacă nu vorbesc”, a mai povestit ea.

Etichete: Anastasia Lazariuc
Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole