Medicul ginecolog Ioan Stoian a vorbit, în cadrul emisiunii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea, despre bolile care pot apărea imediat după o vacanţa, dar şi despre analizele necesare pe care fiecare dintre noi ar trebui să le facem.
"Chiar de curând am avut paciente care s-au întors din concediu și m-au contactat spunându-mi că au o problemă genitală. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta strâns legată de frecvenţa raporturilor sexuale care este mai mare în rândul tinerilor.
Din păcate, partenerii sunt multipli şi neverificaţi şi astfel creşte riscul de transmitere a bolilor. În ceea ce priveşte condiţiile de cazare, tinerii preferă să stea în condiţii insalubre şi astfel iar creşte riscul de infecţie.
Set de analize necesare după concediu
- Examenul complet al secreției vaginale;
- Testul pentru chlamydia, mycoplasma, ureaplasma;
- Test HPV;
- Teste de sânge pentru bolile cu transmitere sexuală: Hepatita B, C, VDRL, HIV;
- Control ginecologic, senologic.
Toți acești factori fac, ca în final, să crească după vacanță incidența bolilor cu transmitere sexuală. Cât despre HPV, foarte multă lume se gândeşte că acest virus de ia doar din cauza unui contact sexual neprotejat.
Lucrurile nu stau chiar aşa. Transmiterea virusului se poate face şi pe alte căi, printr-un prosop de la o piscină, de la un hotel, de pe un șezlong de pe plajă, de la o piscină care este nu bine igienizată.
Prin urmare, căile de transmitere ale virusului nu sunt doar pe cale sexuală. Pentru că ne scade şi imunitatea în această perioadă, şansele sunt foarte mari pentru a contracta acest virus.
Ar trebui să menționăm faptul că dacă avem această infecție, asta nu înseamnă neapărat că o să facem un cancer.
Vaccinuri compensate în România
- vaccinul gripal
- vaccinul pneumococic
- vaccinul meningococic
- vaccinul HPV
- vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular de tip adult
- vaccinul hepatitic B
- vaccinul rujeolă –oreion-rubeolă
- vacinul varicelic
La un moment dat, s-a pus semn de egalitate între prezenţa virusului şi cancerul cervical. Ceea ce a dus la psihoză în rândul femeilor.
Avem totuși o veste bună, și anume faptul că acest vaccin din această toamnă este compensat și pentru fetele peste 18 ani, dar și pentru băieți.
Situația la nivel mondial
- 1 din 3 băieți cu vârsta (semn mai mare) 15 ani are infecția cu HPV
- 2020 - 2023: puțin peste 150.000 de fete s-au vaccinat anti HPV
Există anumite semne care ar trebui să ne trimită imediat la medic. Orice modificare locală, usturime, roșeață, o scurgere uretrală trebuie să facă ca acel bărbat să meargă urgent la control. Nu înseamnă că are o problemă gravă, dar este posibil să fie și ceva grav și atunci trebuie să meargă la control.
Când vorbim de femei, orice urmă de roşeaţă locală, usturime, prurit, leucoree, adică o secreție vaginală care este modificată, trebuie să alerteze imediat acea femeie și să meargă la control.", a spus medicul.
De ce să ne vaccinăm antigripală
- prevenirea îmbolnăvirii
- în caz de îmbolnăvire, poate reduce severitatea, durata bolii, necesitatea serviciilor medicale de specialitate şi a spitalizarii
- în caz de imbolnavire, poate reduce nevoia acordării de concediu medical sau de întrerupere a cursurilor
- în caz de imbolnavire, ajută la reducerea administrării antibioticelor compatibile cu gripa