Atunci când vorbim despre investiții bursiere, există două abordări fundamentale care pot fi folosite pentru evaluarea piețelor de capital: analiza tehnică și analiza fundamentală. Deși au un scop comun, și anume cel de a maximiza randamentul investițiilor, fiecare se bazează pe principii și tehnici diferite, oferind perspective unice asupra mișcărilor pieței și a valorii activelor. Descoperă în continuare mai multe detalii.
Analiza tehnică
Analiza tehnică este o metodă de evaluare a valorii unui activ (acțiuni, valute, mărfuri etc.), bazată pe studierea datelor de piață din trecut, în special a prețurilor și volumelor de tranzacționare. Scopul său principal este de a anticipa viitoarele mișcări ale prețurilor prin identificarea tendințelor și modelelor repetitive. Iar pentru asta, în analiza tehnică se utilizează grafice care reprezintă evoluția prețurilor, trenduri (ascendente, descendente sau laterale) și formațiuni grafice, cum ar fi triunghiul, Head and Shoulders etc., care pot indica anumite schimbări în direcția pieței.
Explicând analiza tehnică, trebuie să menționăm și indicatorii tehnici, cum ar fi media mobilă, RSI (Relative Strength Index) care măsoară viteza și magnitudinea schimbărilor de preț sau MACD (Moving Average Convergence Divergence) – un indicator explicat ca fiind un semnal de impuls. Toate acestea ajută la interpretarea semnalelor de cumpărare sau vânzare.
Printre avantajele analizei tehnice se numără posibilitatea identificării oportunităților de investiții pe termen scurt și faptul că nu necesită o educație financiară complexă pentru a o pune în aplicare. Totuși, aceasta necesită documentare pentru înțelegerea conceptelor utilizate.
În ceea ce privește dezavantajele, analiza tehnică poate oferi semnale false, mai ales în piețele volatile, deoarece nu ține cont de anumiți indicatori economici atât de importanți în fluctuațiile de prețuri. Eficacitatea sa depinde în mare parte de interpretarea corectă a tiparelor.
Analiza fundamentală
Spre deosebire de analiza tehnică, analiza fundamentală este o metodă de evaluare a valorii intrinseci a unui activ, bazată pe factori economici, financiari și de afaceri, care pot influența performanța acestuia pe termen lung. Aceasta implică examinarea stării generale a economiei, a sectorului în care activează companiile și a stării lor financiare.
În acest context sunt foarte importanți indicatorii financiari. Marja de profit a companiei precum și P/E sau raportul preț-câștig, care măsoară relația dintre prețul actual al acțiunilor și câștigul pe acțiune, sunt doi dintre cei mai potriviți pentru a fi evaluați.
În ceea ce privește starea financiară a companiilor, aici sunt evaluate mai multe aspecte: bilanțul, contul de profit și pierdere și fluxul de numerar. Nu în ultimul rând, analiza fundamentală evaluează poziția companiei în cadrul industriei sale, avantajele competitive, riscurile de piață și potențialul de creștere.
Spre deosebire de analiza tehnică, un avantaj semnificativ al analizei fundamentale este faptul că permite identificarea valorii reale a unui activ. Iar acest lucru poate ghida deciziile de investiție bazate pe potențialul de creștere. Un alt avantaj este și faptul că poate fi folosită pentru investițiile pe termen lung, lucru care poate influența semnificativ randamentul obținut.
Totuși, există și câteva dezavantaje, cum ar fi faptul că necesită acces la date financiare complexe și poate fi mai puțin eficientă pentru tranzacționarea pe termen scurt. De asemenea, ignoră aspectele de sentiment de piață și psihologia colectivă a investitorilor.
În concluzie, atât analiza tehnică, cât și analiza fundamentală oferă instrumente valoroase pentru evaluarea piețelor de capital, dar fiecare abordare vine cu propriile sale avantaje și limitări. De aceea, în practică, cei mai mulți investitori folosesc o combinație a celor două metode pentru a beneficia de o imagine completă și echilibrată asupra pieței, care să le permită să realizeze investiții de succes și să le aducă randamentul dorit