Antena 3 CNN Politică ANALIZĂ. Cum l-a ajutat pe Ciucă prima ieșire în public a soției. Sociolog: Prestația la dezbatere a fost „o surpriză uriașă”

ANALIZĂ. Cum l-a ajutat pe Ciucă prima ieșire în public a soției. Sociolog: Prestația la dezbatere a fost „o surpriză uriașă”

de Robert Kiss    |   

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a fost al doilea invitat la „Un președinte în fața națiunii”. Nicolae Ciucă a răspuns întrebărilor transmise de români, la cele ale jurnaliștilor Antena 3 CNN, precum și la cele adresate de oameni din public. „Marele câștig” al lui Nicolae Ciucă la dezbaterea de luni a fost prima apariție în public a soției sale, spune sociologul Cristian Andrei. Despre prestația liderului PNL, sociologul Vladimir Ionaș spune că „a fost o surpriză uriașă”.

„După dezbaterea de aseară, Nicolae Ciucă a ieșit doar pe plus și a câștigat foarte mult dintr-un simplu motiv: a fost o surpriză uriașă. Nivelul de așteptare nu era unul foarte ridicat. Electoratul se obișnuise cu el neavând experiența comunicării, până acum a avut dificultăți când a avut parte de interviuri directe. Însă, s-a prezentat extrem de bine. S-a lucrat mult cu domnia sa. Se vede. Și, din punctul meu de vedere, a punctat”, spune Ionaș.

Sociologii consultați de antena3.ro sunt de părere că Nicolae Ciucă a punctat în special în rândul electoratului PNL.

„Astfel de dezbateri, cu un singur invitat, au rol mai degrabă de mobilizare pentru publicul propriu, nu pentru cei indeciși. Iar aici probabil că a reușit să puncteze. Dacă îi va aduce ceva, va fi mai degrabă în a convinge unii votanții PNL oscilianți să iasă la vot. Dezbaterea de aseară a arătat un candidat mai clar profilat, conturat, dar per total nu cred că a produs schimbări majore de opțiuni”, spune Cristian Andrei.

Vladimir Ionaș vede prestația liderului PNL ca fiind un plus pentru intrarea lui Nicolae Ciucă în turul al doilea al prezidențialelor.

„Cresc șansele să intre în turul doi pentru că se luptă cu Siomion și Lasconi pentru turul doi. Lasconi a avut o prezență dezamăgitoare și domnul Ciucă a punctat extrem de bine. 

Nu pot fi indentifcate foarte multe minusuri și cred că a fost un moment în care oamenii din PNL l-au descoperit pe Nicolae Ciucă și ar putea trage mai mult pentru el. 

Sondajele din ultimele luni arătau că Nicolae Ciucă intră în turul doi, dar în ultima perioadă se observa un trend ascendent al domnului Simion și a doamnei Lasconi. Probabil dezbaterea de aseară poate reprezenta momentul în care electoratul PNL, care avea un semn de întrebare în legătură cu votul la prezidențiale, se va îndrepta către domnul Ciucă”, spune Ionaș.

Cât de mult l-a ajutat pe Ciucă prima ieșire în public a soției

La Palatul Parlamentului a fost prezentă, luni seara, și soția lui Nicolae Ciucă. Este prima ieșire în public a acesteia. Cristina Maria Ciucă a venit cu nora şi nepoţica și a interacționat cu publicul liberal și cu jurnaliștii Antena 3 CNN.

„I-a dat ocazia să se simtă în largul său și să arate că nu este singur în această cursă, că sunt și alții care cred în această candidatură. Cred că e marele câștig pentru campania domnului Ciucă, noutatea serii de ieri”, spune sociologul Cristian Andrei.

De aceeași părere este și Vladimir Ionaș.

„A punctat și momentul cu soția și familia. A fost o prezență agreabilă, a arătat că este familist și asta contează când te promovezi și doamna Ciucă a venit cu dovada, plus că soția a interacționat într-un mod deschis și plăcut cu publicul și jurnaliștii, lucru care aduce un plus. Putem spune că fostul președinte Băsescu a mai folosit familia pentru a câștiga electoral. Domna Băsescu părea o doamnă agreabilă și o doamna simplă în care se regăseau doamnele din România și a reprezentat un plus. Mi s-a părut că și doamna Ciucă are cam același profil.”

„Momentul de vârf a fost când a arătat că are familia, susținători și partidul lângă el”, concluzionează Cristian Andrei, care spune, însă că dezbaterea de luni seara este doar un pas în campania pentru prezidențiale: „E doar un început de drum, doar o dezbatere, un ingredient într-o rețetă de campanie mai mare. Nu a fost genul de dezbatere care să decidă o întreagă campanie. Obiectivul candidatului Ciucă este să convingă votanții PNL și pentru asta, realist, e mult de lucru.”

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile