ANAF verifică românii care au efectuat tranzacții cu criptomonede, precum Bitcoin, pentru a vedea dacă și-au plătit impozitul de 10% către stat. De controale sunt vizate și firmele care comercializează online electronice sau îmbrăcăminte, identificate de inspectori în urma unei „analize de risc”.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) acționează cu scopul de astabili gradul de respectare al obligațiilor declarative și de plată a impozitelor aferente veniturilor realizate, susțin reprezentanții ANAF, potrivit hotnews.ro.
”În acest sens, au fost inițiate și cooperări cu administrațiile partenere din cadrul UE pentru obținerea de date despre persoanele din România care au obținut venituri de pe platformele de tranzacționare din statele membre”, arată reprezentanții fiscului, potrivit sursei citate.
Impozitul care trebuie plătit de persoanele care au venituri din criptomonede este 10% și trebuie depusă Declarația unică.