Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Surse: ANAF merge în control la cofetării pentru a verifica rețetarul | Prăjitura luată la pachet, mai scumpă decât cea din restaurante

Surse: ANAF merge în control la cofetării pentru a verifica rețetarul | Prăjitura luată la pachet, mai scumpă decât cea din restaurante

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:10 09 Mai 2024 Modificat la 20:10 09 Mai 2024

Prăjiturile, torturile, înghețata dar și alte deserturi care conțin zahăr s-au scumpit, la începutul anului, după ce s-a majorat cota de TVA la 19%. Însă nu toate produsele intră sub taxarea mai aspră, ci doar cele care sunt mai dulci.

Practic, cu cât mâncăm mai mult dulce, cu atât plătim mai mult, iar asta pentru că prețul unui desert variază în funcție de cantitatea de zahăr folosită.

Spre exemplu, dacă la un kilogram de tort se folosesc 100 de grame de zahăr, atunci desertul va fi taxat cu 19%.

Însă, dacă același preparat conține doar 50 de grame de zahăr, atunci va fi mai ieftin pentru că va avea un TVA de 9%.

Au trecut 5 luni de la aplicarea noilor măsuri fiscale, iar inspectorii ANAF sunt pregătiți să meargă în control. Potrivit unor surse, aceștia vor cere rețeta fiecărui desert pentru a vedea dacă este aplicata cota de TVA corespunzătoare.

”Mai nou, vin în control, se legitimează, scot telefonul și încep, pune pe cântar prăjitura, filmează și o dau mai departe.

E o mare prostie, pentru că nu suntem la farmacie. O lingură de ciocolată, o jumătate, o linguriță de ciocolată sau de ce băgăm în produs, nu să stăm la cântar. Deci, ca să fim siguri, am pus pe kilogramul de produs, avem un rețetar care se respectă cu sfințenie și să n-avem probleme am mers ca și preț cu 19%”, spune Marinela Adam - administrator patiserie.

Noile modificări au venit și cu contradicții. Prăjitura luată la pachet a ajuns să coste mai mult decât cea mâncată în cofetarie. 

Un exemplu ar fi amandina, care costă 13 lei dacă este degustată în patiserie, însă luată acasă este mai scumpă cu un leu.

Diferența de preț o face cota de TVA aplicată. Desertul care este consumat în locație este taxat cu un TVA redus de 9%.

”Dacă ați comandat un desert și nu l-ați terminat, restul luați într-o pungă acasă, cât plătiți”, spune Dragoș Doroș - fost șef ANAF.

Pentru că și sucurile s-au scumpit după ce s-a introdus acciza pe zahăr. De exemplu, o sticlă de suc la 2 litri costă acum 10 lei și 50 de bani, cu un leu mai mult decât anul trecut.

Acciza ar trebui să se aplice la toate băuturile dulci, adică și la limonadă, ceai sau cafea. Însă multe localuri încă nu au aplicat noua taxă deoarece se merge pe ideea că zahărul este adăugat de client, după gust.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole