Antena 3 CNN Actualitate ANAF a publicat lista persoanelor fizice cu restanţe la bugetul de stat

ANAF a publicat lista persoanelor fizice cu restanţe la bugetul de stat

1 minut de citit Publicat la 19:19 16 Mai 2016 Modificat la 19:19 16 Mai 2016

Lista cu persoanele fizice care figurează cu restanţe la Fisc mai mari de 1.500 de lei, la data de 31 martie 2016, şi neachitate până în prezent, conţine 187.230 de contribuabili, care totalizează obligaţii fiscale restante de 3,4 miliarde de lei, rezultate inclusiv din activităţi economice independente sau profesii libere.

Lista a fost publicată luni de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), scrie Agerpres.

Potrivit instituţiei, din totalul restanţelor se pot recupera, la aceasta dată, circa 2,3 miliarde de lei (67,6%).

"Situaţia juridică a restului de creanţe de 1,1 miliarde lei (insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile, existenţa unor hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării silite, etc) opreşte ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită", se menţionează într-un comunicat al ANAF.

Lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante se publică în baza art. 162 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015.

Potrivit Fiscului, contribuabilii cu restanţe fiscale înregistrate au primit notificări prealabile şi li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificării situaţiei fiscale, iar în cazul în care astfel de situaţii sunt constatate de contribuabili după publicare, listele vor fi actualizate la cererea acestora.

"Fac obiectul publicării doar creanţele fiscale, prevăzute de art. 162 din Codul de procedură fiscală. Nu fac obiectul publicării confiscările dispuse prin sentinţe civile sau penale, atragerea răspunderii în procese civile de insolvenţă sau în faza penală, alte creanţe bugetare etc. Sunt exceptate de la publicare obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată şi cele a căror executare este suspendată", se mai arată în comunicatul ANAF.

ANAF a publicat, deja, listele cu contribuabilii mari, mijlocii şi mici care figurează cu restanţe la stat la data de 31 martie 2016.

La categoria contribuabili mari, pe listă sunt 186 de entităţi, cu restanţe totale de 2,6 miliarde de lei. Din total, 769 de milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate.

Contribuabilii mijlocii, 2.486, au obligaţii fiscale restante în cuantum total de 3,8 miliarde de lei, din care 316 milioane de lei reprezintă sume contestate.

A treia listă publicată de ANAF conţine contribuabili mici şi instituţii publice, în număr total de 144.829, care înregistrează obligaţii fiscale totale de 77,11 miliarde de lei, din care 19% (14,65 miliarde de lei) sunt arierate recuperabile, iar 81% (62,46 miliarde de lei) reprezintă arierate nerecuperabile.

Etichete: ANAF
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole