Antena 3 CNN Externe Ana Maria Roman, trimisul special Antena 3 în Ucraina, în direct din Liov: ”A fost o noapte tragică”

Ana Maria Roman, trimisul special Antena 3 în Ucraina, în direct din Liov: ”A fost o noapte tragică”

1 minut de citit Publicat la 16:14 29 Mar 2022 Modificat la 16:14 29 Mar 2022

”A fost o noapte grea și tragică pentru Ucraina, pentru că au fost bombardamente în mai multe localități, în Harcov, dar și în Nikolaev. 

Am vorbit cu primarul din Nikolaev, iar interviul îl vom difuza astăzi la Antena 3. Mi-a spus că de două ori a fost atacat, în timpul nopții, la ora 4:00, când avioane rusești au lansat atacuri asupra orașului, în blocuri de locuințe.

A fost dată alarma și erau câțiva răniți, însă cei mai mulți oameni din respectivele blocuri erau adăpăstiți în buncăre.

În această dimineață, după ora 8:00, un avion care venea din zona Crimeea a lansat bombardamente către Administrația Regională, mai exact către biroul guvernatorului regional. Șapte oameni au murit, dar există și alții care sunt căutați sub dărâmături.

Cei de acolo sunt foarte speriați, pentru că nu vorbim despre o bază militară, nu vorbim despre un depozit de combustibili, era o Administrație Regională cu civili.

Primarul Liovului face un apel către cei din vest pentru ajutoare. Susține că a primit ajutoare din România. Din Brașov a primit două camioane cu bunuri, dar mai are și alte solicitări.

În Odesa au existat persoane care au călcat pe mine și au decedat. De asemenea, au fost bombardamente și în Rivne, acolo unde un depozit a fost țintit de trupele ruse.

În Liov avem alarme de mai multe ori în timpul zilei, iar oamenii, de fiecare dată când aud aceste alerte, se îndreaptă către subsolurile blocurilor și în buncăre pentru a se adăposti”, a relatat Ana Roman, trimisul special Antena 3 în Ucraina.

Etichete: Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole