Potrivit unei noi cercetări, seturi identice de amprente descoperite în Africa și America de Sud arată că dinozaurii au călătorit de-a lungul unui tip de autostradă în urmă cu 120 de milioane de ani, înainte ca cele două continente să se separe. Paleontologii au găsit mai mult de 260 de urme de dinozauri din Cretacicul timpuriu în Brazilia și Camerun, aflate acum la peste 6.000 de kilometri distanță, pe malurile opuse ale Oceanului Atlantic, potrivit CNN.
Urmele sunt similare ca vârstă, formă și context geologic, a declarat Louis L. Jacobs, paleontolog la Southern Methodist University din Texas și autor principal al unui studiu care descrie urmele publicat luni de New Mexico Museum of Natural History & Science.
Majoritatea amprentelor fosilizate au fost create de dinozauri teropode cu trei degete, în timp ce câteva au aparținut probabil sauropodelor cu patru picioare, cu gât și coadă lungi, sau ornitischienilor, care aveau structuri pelviene asemănătoare păsărilor, a declarat coautorul studiului Diana P. Vineyard, cercetător asociat la SMU.
Căile de rulare spun o poveste despre modul în care mișcările masivelor terestre au creat condiții ideale pentru dinozauri înainte ca supercontinentele să se despartă în cele șapte continente pe care le cunoaștem astăzi.
Bazine luxuriante pentru viață
Amprentele au fost conservate în noroi și nămol de-a lungul râurilor și lacurilor antice care au existat cândva pe supercontinentul Gondwana, care s-a desprins de marea masă continentală Pangea, a declarat Jacobs.
„Una dintre cele mai tinere și mai înguste legături geologice dintre Africa și America de Sud a fost cotul din nord-estul Braziliei așezat împotriva a ceea ce este acum coasta Camerunului de-a lungul Golfului Guineei”, a spus Jacobs. „Cele două continente erau continue de-a lungul acelei porțiuni înguste, astfel încât animalele de pe ambele părți ale acestei conexiuni se puteau deplasa peste ea.”
Africa și America de Sud au început să se îndepărteze una de cealaltă acum aproximativ 140 de milioane de ani. Separarea a creat fisuri în scoarța terestră, iar pe măsură ce plăcile tectonice de sub America de Sud și Africa s-au îndepărtat, magma din mantaua terestră a creat o nouă scoarță oceanică. În timp, Oceanul Atlantic de Sud a umplut spațiul dintre cele două continente.
Dar înainte ca această schimbare treptată să aibă loc, s-au format diferite tipuri de bazine pe măsură ce suprafața Pământului se desprindea. Râurile s-au vărsat în bazine, formând lacuri, a spus Jacobs.
Autorii studiului au găsit dovezi a ceea ce se numește un bazin semi-graben în regiunea Borborema din nord-estul Braziliei și unul similar în bazinul Koum din nordul Camerunului.
„O jumătate de graben este un bazin alungit format prin îndepărtarea suprafeței Pământului cu o falie care se formează pe o parte, astfel încât fundul văii se înclină în jos spre falia de-a lungul căreia are loc mișcarea”, a declarat Jacobs prin e-mail. „Țineți-vă mâna în fața dumneavoastră. Înclinați-vă degetele în jos, reprezentând mișcarea de-a lungul faliei. Râurile vor curge în vale și vor depune sedimente, iar sedimentele vor fi erodate din partea înaltă a văii.”
În cadrul ambelor bazine, cercetătorii au găsit urme de dinozauri, sedimente vechi de râu și lac și polen fosilizat.
„Plantele hrăneau erbivorele și susțineau un lanț trofic”, a spus el. „Sedimentele noroioase lăsate de râuri și lacuri conțin urme de dinozauri, inclusiv cele ale carnivorelor, documentând faptul că aceste văi fluviale ar putea oferi căi specifice pentru ca viața să călătorească pe continente acum 120 de milioane de ani.”
Urmele dinozaurilor spun o poveste
În timp ce fosilele de dinozauri pot oferi informații unice despre tipurile de animale care cutreierau planeta în urmă cu milioane de ani, amprentele lor oferă alte ferestre către trecut.
„Urmele de dinozauri nu sunt rare, dar spre deosebire de oasele găsite de obicei, urmele sunt dovada comportamentului dinozaurilor, cum mergeau, alergau sau altfel, cu cine mergeau, prin ce mediu treceau, în ce direcție mergeau și unde se aflau când făceau asta”, a declarat Jacobs.
Este dificil de stabilit speciile specifice de dinozauri care au călătorit de-a lungul bazinelor, dar acestea reprezintă un portret mai larg al climei antice și al modului în care diferite tipuri de animale au prosperat în mediul creat de divizarea continentelor.
„Dacă câinele dumneavoastră și un coiot traversează aceeași zonă mlăștinoasă, s-ar putea să știți că două creaturi de câine au trecut pe acolo, că sunt foarte asemănătoare, dar s-ar putea să nu fiți în măsură să știți dacă sunt specii diferite. La fel se întâmplă și cu urmele dinozaurilor”, a spus Jacobs. „Toate animalele au zone de răspândire. Toate animalele își extind arealul. Toate animalele exploatează resursele după cum este necesar, în funcție de disponibilitate, adesea legată de sezonalitate. Erbivoarele urmăresc plantele nutritive; carnivorele își urmăresc hrana erbivoră.”
La acea vreme, nivelul precipitațiilor a contribuit la crearea unui mediu de tip pădure tropicală cu vegetație abundentă. Animalele au venit în bazine atât din Africa de astăzi, cât și din America de Sud, făcând ca populațiile lor să se amestece.
„Imaginați-vă un bazin luxuriant, deschis, cu vegetație pentru ierbivore și carnivorele care urmau”, a declarat coautorul studiului Lawrence Flynn, director adjunct al Școlii Americane de Cercetări Preistorice și coordonator al siguranței laboratoarelor din cadrul departamentului de biologie evolutivă umană de la Universitatea Harvard. „Dacă pe „noul” teritoriu nu se află nimeni, atunci animalele se vor dispersa în el, neavând concurență.”
Ulterior, odată ce continentele s-au despărțit, această întrerupere a cauzat probabil o ruptură în continuitatea genetică, un motor cheie al evoluției, a spus Jacobs.
Urmele de dinozaur din Camerun au fost descoperite pentru prima dată la sfârșitul anilor 1980, iar Jacobs a raportat despre ele la primul Simpozion internațional privind urmele și urmele dinozaurilor, convocat de paleontologul Martin Lockley, în 1986.
Jacobs s-a împrietenit apoi cu autorul studiului, Ismar de Souza Carvalho, în prezent profesor în cadrul departamentului de geologie al Universității Federale din Rio de Janeiro. Jacobs studia mișcările dinozaurilor din partea africană, în timp ce Carvalho le studia din partea braziliană.
Pe măsură ce cercetarea bazinelor din Africa și America de Sud a continuat în deceniile următoare, Jacobs și Carvalho, împreună cu colegii lor, au revizuit lucrările de teren și cercetările existente și noi pentru a analiza aspectele care se potrivesc. Noul studiu este publicat în semn de omagiu pentru Lockley, care și-a dedicat cariera studierii urmelor de dinozauri.
„Am vrut să punem cap la cap dovezi geologice și paleontologice noi și în evoluție pentru a spune o poveste mai specifică despre unde, de ce și când au avut loc dispersările între continente”, a declarat Jacobs.
„O frumusețe a acestui Pământ este că oricare dintre noi poate vedea că Africa și America de Sud se potriveau ca piesele unui puzzle. Este ușor de conceput că, într-o lume conectată, animalele, inclusiv dinozaurii, ar putea și ar fi susceptibile de a se deplasa dintr-un loc în altul.”