In pofida condamnarilor pe care le primim pe banda rulanta la CEDO pentru tratamente degradante si inumane in inchisori si impotriva supraaglomerarii din penitenciare, cauzata de presiunile DNA si erorile fundamentale privind aplicarea pedepselor in raport de rolul educativ pe care acestea ar trebui sa le aiba. Realitatea este una singura: an de an platim sute de mii de euro, ca urmare a condamnarii Romaniei la CEDO, dar si a intelegerilor amiabile facute in ascuns de detinuti cu Agentul Guvernamental pentru evitarea altor condamnari, fara ca nici Parlamentul, nici Presedintele Romaniei si nici ministrul Justitiei sa manifeste vointa necesara intr-un stat democratic de a ne alinia normelor UE in privinta decongestionarii penitenciarelor.
Recent, Italia a rezolvat aceasta situatie prin aplicarea unui Legi de gratiere generala privind ultimii 3 ani de executare a pedepselor. La noi exista doar demagogie si o ezitare de neinteles in a aplica institutiile noi create prin noile Coduri, respectiv munca in folosul comunitatii si renuntarea la pedeapsa, preferandu-se ca dintr-un buget de austeritate sa continuam sa platim fiecarui detinut 2.700 lei lunar (costurile de intretinere), fara sa tinem cont ca penitenciarele romanesti, in loc sa fie centre de reeducare, sunt adevarate scoli de recidivisti.
Continuarea, pe Lumea Justiției