Antena 3 CNN Externe Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu vor mai trebui să poarte măşti în spații deschise

Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 nu vor mai trebui să poarte măşti în spații deschise

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 22:04 27 Apr 2021 Modificat la 22:04 27 Apr 2021

"Dacă sunteţi vaccinaţi cu schema completă şi vreţi să participaţi la o mică reuniune alături de oameni care sunt vaccinaţi şi alţii care sunt nevaccinaţi (...), datele ştiinţifice arată (...) că puteţi să faceţi acest lucru în deplină siguranţă, fără mască sanitară", a declarat Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală americană din domeniul sănătăţii publice, potrivit AFP.

"În schimb, continuăm să recomandăm purtarea măştii în timpul activităţilor şi în spaţiile care sunt foarte frecventate, precum stadioane pline sau la concerte", a adăugat ea într-o conferinţă de presă. 

Conform ultimului studiu MIT, distanţarea socială nu împiedică răspândirea virusului COVID-19

Riscul expunerii la coronavirus în interior este acelaşi şi la 2 metri ca şi la 20 de metri distanţă, chiar purtând mască de protecţie, conform unui studiu al cercetătorilor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT)

Profesorii Martin Z.Bazant şi John W.M.Bush de la MIT au dezvoltat un sistem prin care pot calcula varietatea factorilor ce pot afecta transmiterea coronavirusului în interior. Factori precum timpul petrecut în interior, filtrarea şi circularea aerului, imunizarea, diversele tulpini, folosirea măştii şi chiar activităţile respiratorii, cum ar fi respiraţia, mâncatul, vorbitul, sau cântatul.

"Nu considerăm că e necesară distanţarea socială atunci când oamenii poartă măşti", a declarat Bazant într-un interviu. "Nu există nici o bază fizică, deoarece aerul pe care o persoană îl respiră atunci când poartă mască, tinde să se ridice şi apoi să coboare într-o altă parte din cameră".

"Cea mai importantă variabilă pe care CDC şi OMS au scăpat-o din vedere este timpul petrecut în interior. Cu cât mai mult o persoană stă într-un spaţiu închis alături de o persoană infectată, cu atât mai mare este şansa de transmitere a virusului", a spus el.

Deschiderea unei ferestre sau instalarea de ventilatoare poate fi mai eficace decât un sistem de filtrare al aerului

Bazant a mai spus că e probabil în regulă ca 20 de oameni să stea în aceeaşi cameră timp de 1 minut, dar în niciun caz în decursul a câtorva ore. 

Distanţarea socială (2 metri între persoane) nu este deloc rezonabilă. 

"CDC sau OMS, sau oricine a venit cu această opţiune, au spus doar că asta e ceea ce trebuie să facem, fără să ofere nicio justificare. Presupun că s-au bazat pe studiile asupra tusei sau strănutului, unde au urmărit particulele mai mari ce se opreau pe podea, dar chiar şi aşa, totul e foarte aproximativ, cu siguranţă pot există picături mai mari, sau o zonă mai largă unde acestea se pot propaga", a spus Bezant. 

Aceste picături împreună cu căldura corporalaă şi curenţii de aer, pot călători prin întreaga cameră, oricât de departe ar fi persoanele una de alta. 

De exemplu, dacă o persoană infectată cu COVID-19 poartă mască, şi cântă cu voce tare într-o cameră închisă, o a doua persoană care stă în cealaltă parte a camerei nu este mai protejată decât cineva care stă la 2 metri de omul bolnav.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole