Antena 3 CNN International News Închis în Rusia, americanul Trevor Reed a fost eliberat într-un schimb de prizonieri

Închis în Rusia, americanul Trevor Reed a fost eliberat într-un schimb de prizonieri

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 15:20 27 Apr 2022 Modificat la 15:20 27 Apr 2022

"Familia noastră a trăit un coșmar. Astăzi, rugăciunile noastre au primit răspuns, iar Trevor se întoarce în siguranță în Statele Unite", a spus familia lui Reed într-un comunicat.

Eliberarea lui Reed face parte dintr-un schimb de prizonieri pentru cetățeanul rus, Konstantin Yaroshenko, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, pe canalul său oficial Telegram.

Președintele Joe Biden a confirmat eliberarea.

”Astăzi, îi urăm bun venit acasă lui Trevor Reed și sărbătorim întoarcerea sa la familia careia i-a fost foarte dor de el. Trevor, un fost pușcaș marin american, este liber de detenția rusă. Am auzit în vocile părinților lui Trevor cât de mult s-au îngrijorat în legătură cu sănătatea lui și am fost încântat să pot împărtăși cu ei veștile bune despre libertatea lui Trevor", a spus Biden într-o declarație.

Reed, aflat în detenţie într-o colonie penitenciară în Mordovia, la circa 500 km de Moscova, a fost condamnat pentru violenţe împotriva a doi poliţişti în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, în august 2019.

Avocatul său a evocat în mai multe rânduri, după verdict, posibilitatea ca clientul său să fie eliberat în schimbul eliberării a doi ruşi deţinuţi în Statele Unite, celebrul ”vânzător al morţii” Viktor Bout şi pilotul Konsantin Iaroşenko, deţinut cu privire la trafic de droguri.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole