Antena 3 CNN Externe Noi detalii în cazul bărbatului care a furat un avion. Ce acuzații i se aduc

Noi detalii în cazul bărbatului care a furat un avion. Ce acuzații i se aduc

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 08:26 04 Sep 2022 Modificat la 08:26 04 Sep 2022

Bărbatul, numit de poliție Cory Wayne Patterson, a fost arestat după ce a aterizat pe un câmp, după ce a zburat ore întregi în apropiere de Tupelo, Mississippi. Magazinul a fost evacuat în timp ce avionu se afla în aer.

Suspectul lucra la aeroportul local, dar nu se crede că deținea o licență de pilot, a declarat poliția orașului. Cu toate acestea, se știe că a primit o anumită instruire de zbor. Se mai presupune că Patterson a furat avionul Beechcraft King Air puțin după ora locală 05:00. Micul aparat utilitar are o capacitate de 10 persoane.

La scurt timp după ce a preluat controlul avionului, suspectul a sunat la serviciul de urgență, spunând că intenționează să intre cu avionul într-un magazin. Amenințarea a dus la evacuarea clădirii și a altor magazine din apropiere, ofițerii avertizând asupra unei „situații periculoase".

John Quaka, șeful poliției locale, a declarat că negociatorii au reușit să îl convingă pe Patterson să aterizeze în siguranță pe aeroport, o manevră pentru care nu avea experiență, dar că acesta s-a răzgândit.

Deocamdată nu au fost făcute publice detalii despre conversația negociatorilor cu suspectul sau despre posibilele motive ale acestuia.

Imediat după ora 09:30, acesta a postat pe Facebook un mesaj prin care „în esență [...] a spus la revedere", a adăugat șeful Quaka în conferința de presă.

Observatorii de zbor au monitorizat avionul în timp ce acesta a urmat un curs neregulat deasupra orașului și în zona mai largă.

La scurt timp după aceea, o transmisiune în direct realizată de un reporter al postului local de televiziune WTVA a arătat aeronava staționând pe un câmp. A existat confuzie în momentele dinaintea aterizării aeronavei, după ce contactul radar a fost pierdut pe fondul temerilor că vehiculul a rămas fără combustibil.

Patterson a fost reținut la scurt timp după aterizare. Pe lângă acuzațiile de furt calificat și amenințări teroriste, el se confruntă și cu o anchetă la nivel federal.

Sursă: Mediafax
Etichete: avion SUA
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole