Bobby Pridemore, în vârstă de 52 de ani, ieşise pe păşunea din spatele casei pentru a-şi pune vacile la adăpost de furtună.
Doar că un fulger a lovit gardul de metal lângă care se afla bărbatul.
[GAL layout="4"]"Am auzit zgomotul puternic. A fost suficient de puternic, încât să zguduie întreaga casă", a povestit bărbatul presei locale.
Deși în stare de șoc, Bobby i-a răspuns la telefon fiicei sale, care a chemat salvatori.
Prezența de spirit a victimei a fost însă cea care a făcut diferența dintre viață și moarte.
Americanul s-a urcat într-un tractor și a pornit în viteză spre casă, unde i-a fost acordat primul ajutor.
A fost dus apoi la un centru medical, unde s-a stabilit că a suferit o arsură la șold.
"A povestit cum, dintr-o dată, o minge de lumină a venit spre el. L-a împins înapoi vreo câțiva metri, iar primul lucru pe care l-a simţit a fost durerea din partea laterală a corpului, la braț", a povestit Donna Pridemore, soţia bărbatului.
Potrivit medicilor, dacă șocul electric i-ar fi ajuns la inimă, povestea n-ar fi avut un final fericit.
Incidentul vine după ce trei oameni și-au pierdut viața, tot loviți de fulger, în apropiere de Casa Albă