Antena 3 CNN Actualitate Social Amenzi usturătoare pentru cei care merg cu trotineta electrică sau bicicleta, în anumite condiţii

Amenzi usturătoare pentru cei care merg cu trotineta electrică sau bicicleta, în anumite condiţii

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:11 30 Aug 2022 Modificat la 16:11 30 Aug 2022

Mai exact, cei care merg cu bicicleta sau cu trotineta sub influența alcoolului ori a altor substanțe riscă amenzi care pot trece de peste 1.000 de lei, potrivit avocatnet.ro.

În Codul rutier, adică OUG nr. 195/2002, este expres sancționată drept contravenție, la art. 101, "nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora".

Amenda pentru această faptă este între 870 și 1.160 de lei (prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni – 6-8 puncte-amendă). Dacă o plătește în 15 zile, contravenientul scapă cu 435 de lei amendă, adică jumătate din minimul legal.

Spre deosebire de conducerea unui autovehicul, aici nu este o faptă penală, nici chiar dacă cel care s-a urcat pe bicicletă sau trotinetă era în avansată stare de ebrietate – în mod cert, pericolul prezentat de fapta șoferului auto nu poate fi comparat cu pericolul prezentat de cel care se urcă doar pe bicicletă/trotinetă.

În Codul penal, la incriminarea faptelor de conducere sub influența alcoolului sau altor subtanțe se menționează vehiculele pentru care ai nevoie de permis de conducere. 

Cum nu ai nevoie de permis nici pentru trotinetă, nici pentru bicicletă, aceste fapte nu pot intra sub umbrela acelor infracțiuni de la art. 336/337 din Codul penal. 
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole