Antena 3 CNN Actualitate Social Amenzi drastice pentru cei care nu îndepărtează țurțurii de pe acoperișuri

Amenzi drastice pentru cei care nu îndepărtează țurțurii de pe acoperișuri

1 minut de citit Publicat la 16:55 04 Ian 2016 Modificat la 16:55 04 Ian 2016
Persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului, în caz contrar riscând amenzi de până la 2.000 de lei, atrage atenția Primăria sectorului 6.

”Potrivit HCGMB nr.120/2010, persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului, să curețe în maxim 24 h după încetarea ninsorii zăpada depusă și gheața formată pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde își desfășoară activitatea, a sediilor de firmă, a curților sau terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale. 
 
La imobilele în care la parter funcționează societăți comerciale sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționării lor. Ignorarea respectivelor prevederi de către persoanele fizice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile se încadrează între 500 de lei și 2.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă, informează Agerpres.
 
Potrivit Primăriei sectorului 6, ca urmare a ninsorii și gerului din această perioadă, țurțurii formați la nivelul acoperișurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni, astfel că se impune înlăturarea acestora în timp util, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite.

Etichete: amenzi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole