Antena 3 CNN Actualitate Social Amenzi mai mari în Capitală pentru lucrările semnalizate defectuos. La ce sume se ridică acestea

Amenzi mai mari în Capitală pentru lucrările semnalizate defectuos. La ce sume se ridică acestea

<1 minut de citit Publicat la 11:05 19 Mai 2017 Modificat la 11:05 19 Mai 2017

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede amenzi majorate pentru lucrările de constructii semnalizate defectuos pe teritoriul municipiului.

Astfel, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre care vizează "modificarea HCGMB nr. 205/2009 privind aprobarea Brevetului Verde pentru execuţia lucrărilor de construcţii pe teritoriul Municipiului Bucureşti".

Pentru persoanele fizice amenzile vor fi cuprinse între 500 şi 3.000 RON, faţă de 100-500 RON cât sunt în prezent, iar pentru persoane juridice între 1.500 şi 5.000 de lei, de la 500 – 2.500 RON.

„Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute sau chiar tragice generate de lucrările semnalizate defectuos, am iniţiat o Hotărâre de Consiliu General prin care se introduce explicit, în textul Brevetului Verde, instituit cu scopul diminuării disconfortului creat traficului auto şi pietonal de lucrările de construcţii, dispoziţia ca lucrările de intervenţie realizate de operatorii de servicii publice sau în numele acestora, pe carosabil sau trotuare, să fie semnalizate corespunzător cu indicatoare, iar pe timpul nopţii cu panouri cu lămpi cu lumină galbenă", a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole