Au fost verificate mai ales zone turistice, iar inspectorii au găsit acolo alimente expirate, depozitate în condiţii improprii sau alterate, camere de cazare murdare, cu infiltraţii, prize desprinse şi lenjerii de pat neigienizate, potrivit stiri.tvr.ro.
În plus, trei agenţi economici trebuie să închidă unităţile până la remedierea problemelor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunţă că au fost verificaţi 22 de operatori economici din judeţele Prahova şi Braşov, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, respectiv şase amenzi, în valoare totală de 95.000 lei, şi nouă avertismente.
[GAL layout="2"]De asemenea, au fost dispuse şi măsuri complementare, respectiv oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg de produse alimentare, în valoare de peste 5.000 lei şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru trei unităţi.