Un bărbat de 65 de ani a fost amenințat luni în trafic, pe o stradă din Adjud, județul Vrancea, un de tânăr dintr-un alt autoturism cu un pistol.
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat de 65 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa într-o mașină, în municipiul Adjud, în calitate de pasager, ar fi fost amenințat, cu un pistol, de un pasager dintr-un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers, potrivit Inspectoratului de poliție Vrancea.
Mașina a fost depistată de polițiști pe o stradă din Adjud.
În urma verificărilor realizate de forțele de ordine s-a stabilit că în autoturismul era condus de un tânăr de 25 ani, din Sascut din județul Bacău.
Alături de el se mai aflau o femeie și un bărbat, ambii tot de 25 de ani.
Tânărul șofer a predat polițiștilor pistolul cu care l-a amenințat pe bărbatul de 65 de ani.
Din primele verificări a rezultat că ar fi fost un pistol de jucărie, din plastic.
Agresorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Se pare că acesta ar fi consumat cocaină, potrivit rezultatului pozitiv reieșit în urma testării la aparatul Drugtest.
Polițiștii au deschis un dosar și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, potrivit mediafax.