Antena 3 CNN Externe Ameninţarea unui nou cutremur planează asupra oraşului Kathmandu

Ameninţarea unui nou cutremur planează asupra oraşului Kathmandu

1 minut de citit Publicat la 12:37 12 Ian 2016 Modificat la 12:37 12 Ian 2016
Capitala Nepalului, oraşul Kathmandu, ar putea fi lovită în următorii ani sau zeci de ani de către un alt cutremur, deoarece marea falie care s-a rupt în primăvara anului trecut este încă supusă unei înalte presiuni chiar sub acest oraş, conform unui studiu realizat de universităţi britanice, americane şi franceze publicat luni în revista britanică 'Nature Geoscience', informează Agerpres, citând agenţia France Presse.

La 25 aprilie 2015, un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter a lovit centrul Nepalului şi a fost urmat de o importantă replică la 12 mai. Peste 8.800 de oameni au murit şi mai mult de 500.000 de case au fost distruse.

'Ruptura faliei s-a oprit la 11 kilometri sub oraşul Kathmandu, lăsând secţiunea superioară intactă', a spus John Elliott de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie), autorul principal al studiului.

'Este important că jumătatea superioară a faliei nu s-a rupt încă, dar este supusă la o presiune crescândă' pe măsură ce placa tectonică indiană glisează sub placa eurasiatică, a spus acesta într-un comunicat.

Deoarece această parte a faliei este mai aproape de suprafaţă, ruptura sa ar putea provoca un cutremur foarte mare în capitala Nepalului, anticipează specialistul.

'Nu este posibil de a prezice cu exactitate când se va produce un alt cutremur', a spus John Elliott care atrage atenţia că ţările şi oraşele trebuie să se asigure că sunt bine pregătite pentru ziua când se va întâmpla, observaţiile de până acum în cazuri similare indicând că ar putea fi vorba despre ani, decenii sau secole.

În aprilie 2015, cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter a început din nord-vestul oraşului Kathmandu şi apoi s-a propagat spre est pe o distanţă de peste 140 de kilometri, aminteşte AFP.

Etichete: cutremur
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole