Antena 3 CNN Externe Decizia luată de Cehia pentru a putea face față mai bine amenințării teroriste

Decizia luată de Cehia pentru a putea face față mai bine amenințării teroriste

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:20 25 Ian 2016 Modificat la 18:20 25 Ian 2016
Guvernul ceh a anunțat luni că a creat un sistem de niveluri de alertă pentru a putea face față mai bine amenințării teroriste, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

"Am decis să introducem un sistem care este o obișnuință în numeroase țări din Uniunea Europeană", a declarat presei premierul Bohuslav Sobotka.

Praga ar dispune de acum înainte, în opinia premierului, "de o scară clar definită privind amenințarea teroristă, cu scopul de a facilita comunicarea cu publicul în cazul apariției unui astfel de pericol".

Sistemul cuprinde patru niveluri, de la „0”, care echivalează cu absența oricăror indicii privind o amenințare de atac terorist, până la „3”, reprezentând o amenințare extrem de probabilă.

Decizia privind nivelul de alertă antiteroristă va fi luată de către guvern, la propunerea Ministerului de Interne, care se va baza la rândul său pe informații ale serviciilor secrete, a explicat premierul.

"Fiecare grad de alertă corespunde unor măsuri concrete din partea tuturor elementelor sistemului de securitate în Republica Cehă", a subliniat Sobotka, fără a oferi detalii suplimentare.

"În acest moment, nu dispunem în Republica Cehă de nicio informație concretă privind o amenințare teroristă", a dat el asigurări.te Statul Islamic.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole